Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand iau “smartfeonul” si imi trantesc singura o poza si vad cum iese, ma lipesc de groaza de faianta din baie si incerc sa-mi inabus un urlet ca sa nu sperii pisica.
Ma spal, ma pieptan, imi pun funda rosie, ma uit in oglinda si mi se pare ca arat ok, ca sunt draguta, dar cumva ceea ce capteaza camera telefonului este din alt film, un film horror cu buget redus in care iese la iveala alter ego-ul meu cel urat.
Ma gandesc ca poate nu sunt draguta, ci doar m-am obisnuit eu cu mutra mea, iar telefonul reflecta realitatea dura sau sufletul meu cel negru in cerul gurii. Sau poate tehnica mea de selfie nu este suficient exersata si de asta ies ca un peste-ciocan cu ochii departati, nasul mare si cearcane (ok, pestii nu au cearcane, but you get the point).
Chiar si cand am beneficiat de un machiaj profesionist si mi-am facut selfie-uri ca sa retin momentul, tot am realizat ca ar fi bine sa pastrez numai pentru mine acele poze, in caz ca in viitor voi deveni persoana publica si predispusa santajului.
Chiar si cand am beneficiat de un machiaj profesionist si mi-am facut selfie-uri ca sa retin momentul, tot am realizat ca ar fi bine sa pastrez numai pentru mine acele poze, in caz ca in viitor voi deveni persoana publica si predispusa santajului.
Azi, insa, mi-au disparut sentimentele de inferioritate cand am citit acest articol, din care reiese ca in America a izbucnit o epidemie de paduchi printre adolescenti. Iar motivul, ei bine, motivul sta pitit in selfie-urile de grup (numite si usies, daca nu stiati), in care fetele isi lipesc gratios capsoarele si buclele pentru a incapea in poza si astfel isi transfera unele de la altele mai mult decat idei si emotii comune.
Zau asa, prea selfie, prea ca la tara!
imagine de aici
