O iubea de cand isi aducea aminte. A fost prima lui mare iubire. Au mai fost si altele inainte dar nu asa. Uneori incearca sa isi aduca aminte de ce o iubeste. Nu a fost capabil niciodata sa isi explice dragostea
Iubirea lor a fost mereu vie. A crescut, a scazut, s-a modificat dar a ramas in acelasi timp o constanta, acolo, intre ei, legandu-i.
In zilele bune asta era de ajuns. Nu cauta explicatii si solutii. Se multumea doar sa o simta langa el si sa o iubeasca. Ii placea sa faca “lucruri” pentru ea insa ura cand i le cerea. Se simtea constrans.
In zilele mai putin bune nu reusea sa isi blocheze mintea. Nu vroia sa isi puna intrebari pentru ca ii era teama de ce ar putea sa isi raspunda singur. Ii era teama ca o sa isi dea seama ca nu mai era de ajuns.
De multi ani tot juca piesa asta. Ciclic, isi imagina ce ar vrea sa se intample in scena urmatoare si facea tot ce putea sa directioneze jocul acolo. Dupa ce juca scena isi dadea insa seama ca in mintea lui lucrurile intotdeauna se intamplau altfel. Filmul batea viata. Sentimentul ca incearca sa prinda adierile de vant intr-un borcan nu ii dadea pace.
Asa era cand l-am cunoscut. Trist. Foarte trist, precum un actor nepriceput ce nu reuseste sa joace piesa conform scenariului si care se intreaba daca de vina este el sau piesa…poate ar trebui sa joace in comedii nu in tragedii.
Imaginea de aici
