- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de
jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.
Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.
Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.
Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valuri. Asa nu ar mai fi simtit niciun fel de pierdere. Ar fi scapat de dor si ar fi omorat curiozitatea. Acum stia clar ca trebuie sa il scoata din viata ei. Pentru ca nu mai era o situatie ce urma sa se termine invariabil cu un „ce ar fi fost daca”. Devenise un risc. Noroc ca invatase pe parcursul anilor sa fuga.
La fel ca prima data, au urcat in tacere in masina. In timp ce o conduce spre casa, in mintea ei nu mai staruia nicio intrebare, ci doar franturi din conversatia ce ar fi putut sa fie:
- De data asta nu mai pot sa te las sa pleci.
- Stiu. Am stiut de cand am acceptat sa te vad. Doar ca inca incerc sa gasesc o iesire.
- Nu e o iesire. E un inceput. Mi-am dat seama din primul moment ca tu esti Ea.
- Si cu toate astea inca nu poti sa o spui. Inca preferi metafore.
- Da, pentru ca mi-e frica de cuvintele simple. Ce simt eu, nu poate fi spus in cuvinte simple.
- Bine, astazi imi ajunge atat. Dar la un moment dat tot va trebui sa o spui. Si gandeste-te bine, va insemna sa renunti la tot si sa schimbi tot. Esti sigur ca vrei sa faci asta?
- Da, pentru ca acum stiu ca nu poate fi altfel.
- Maktub
- Ce inseamna asta?
- Asa a fost scris
- Intr-adevar, asa a fost scris
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.
Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.
Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.
Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valuri. Asa nu ar mai fi simtit niciun fel de pierdere. Ar fi scapat de dor si ar fi omorat curiozitatea. Acum stia clar ca trebuie sa il scoata din viata ei. Pentru ca nu mai era o situatie ce urma sa se termine invariabil cu un „ce ar fi fost daca”. Devenise un risc. Noroc ca invatase pe parcursul anilor sa fuga.
La fel ca prima data, au urcat in tacere in masina. In timp ce o conduce spre casa, in mintea ei nu mai staruia nicio intrebare, ci doar franturi din conversatia ce ar fi putut sa fie:
- De data asta nu mai pot sa te las sa pleci.
- Stiu. Am stiut de cand am acceptat sa te vad. Doar ca inca incerc sa gasesc o iesire.
- Nu e o iesire. E un inceput. Mi-am dat seama din primul moment ca tu esti Ea.
- Si cu toate astea inca nu poti sa o spui. Inca preferi metafore.
- Da, pentru ca mi-e frica de cuvintele simple. Ce simt eu, nu poate fi spus in cuvinte simple.
- Bine, astazi imi ajunge atat. Dar la un moment dat tot va trebui sa o spui. Si gandeste-te bine, va insemna sa renunti la tot si sa schimbi tot. Esti sigur ca vrei sa faci asta?
- Da, pentru ca acum stiu ca nu poate fi altfel.
- Maktub
- Ce inseamna asta?
- Asa a fost scris
- Intr-adevar, asa a fost scris
S-au privit intai lung,
citind fiecare in ochii celuilalt bucuria inimilor
ce s-au regasit
dupa despartiri de milioane de ani.(…)
Barbatul si femeia se cauta in valmasagul
imens al vietii omenesti.
Un barbat din milioanele de barbati doreste pe o
singura femeie
din milioanele de femei. Unul singur si una
singura"
-Liviu Rebreanu, Adam si Eva
Imaginea de aici
